Omul cu ochii-n patru

A terminat Medicina în timp ce lucra ca şofer pe camion, acum conduce o afacere prosperă în construcţii, dar se visează bucătar

“Am aranjat nişte vin de la Culpiu. Da. Pa,pa”. Pe Mihai Poruţiu, Mişu, cum îi spun cunoscuţii l-am “prins” cu o zi înainte de botezul mezinului familiei. Patrick Eduard are două luni, dar nu e singurul care va duce mai departe numele tatălui. Filip Eric, de patru ani şi zece luni îşi ia deja rolul în serios. “Cu ce să încep?”. Mişu Poruţiu nu aşteaptă nici răspunsul, nici întrebarea, soarbe o îngiţitură de ceai de fructe, şi se pune pe povestit.

“Femeile intră la magazinele de haine, bărbaţii la maşini, eu în magazinele gastronomice”
Hobby-ul meu este gastronomia am acasă ustensile de tot felul, zeci de mirodenii, cărţi de bucate, toată colecţia “Good food”, reviste din Grecia şi Italia pe care mi le traduc. Când mi-am făcut casa, totul s-a învârtit în jurul bucătăriei, să fie dotată şi cât mai utilă. De fiecare dată când mergem cu prietenii undeva, femeile intră la magazinele de haine, bărbaţii la maşini eu în magazinele gastronomice. Sâmbăta merg la piaţă, cumpăr legume şi carne. Întotdeauna folosesc numai carne proaspătă”. “Soţia vă împărtăşeşte pasiunea?” întrerup eu tirada mărturiilor. “A încercat odată să prepare ceva după o reţetă de la televizor. După ce am mâncat i-am spus că trebuie să schimbăm televizorul”. Râde. “Nici cu mine nu mi-e ruşine. Prima dată când am gătit paste, au venit şi socrii mei în vizită. După vreo şase luni, la un şpriţ, socru-meu mi-a mărturisit că mâncarea mea a fost de toată jena. Asta e”. Râde din nou. “Nu v-aţi gândit la un bussines în domeniu?”. “Ba da, visul meu este să îmi deschid o pensiune pe care să o conduc personal. Să fac de mâncare”.

“Eu n-am mai văzut şofer de camion care să citească Ţuţea”
Camionul. Ăsta e un capitol din povestea lui Poruţiu. “Prin 94, tata a ieşit la pensie. Lucra pe un camion la Industria Cărnii. Plecarea lui a coincis cu închiderea fabricii, aşa că au fost scoase o serie de utilaje la licitaţie. Printre ele şi camionul lui tata. L-am cumpărat. Întotdeauna am avut senzaţia că meseria de şofer, în ciuda faptului că este foarte greu, îţi dă sentimentul de om liber. Le fel era şi tata. Prefera să meargă în curse lungi decât să fie şoferul directorului. Se simţea constrâns. Din 97 am început să lucrez ca persoană fizică autorizată. Eu aveam toate funcţiile, eram şofer, mecanic, contabil. Eram şi student la medicină şi nu ştiu de ce, poate şi pentru că eram student, patronii mă preferau pe mine. Odată, în timp ce aşteptam să intru cu camionul la un combinat pe unde aveam treabă, l-am lăsat cu gura căscată pe dispecerul care ne dădea undă verde. “Doamne fereşte! N-am văzut niciodată şofer de camion care să citească Ţuţea”, mi-a spus el. “Da şofer de camion care să fie student la medicină aţi mai văzut? i-am replicat. Una peste alta, printre şoferi există o solidaritate de breaslă rar întâlnită”. “Nu se întâmplă acest lucru şi printre medici ?”, conduc eu discuţia spre un alt domeniu în care Mihai Poruţiu ştie ce spune.

“La medici există un instinct de apărare a castei”
…vine prompt replica, şi apoi explicaţia: “Cu cât oamenii sunt mai sofisticaţi cu atât sunt mai puţin solidari. Medicii sunt o castă, nu le permit profanilor să intre în ea, dar între ei s-ar răni”. Mihai Poruţiu a intrat în castă după ce a reuşit să fie şef de an, să se numere printre cei trei studenţi din generaţia sa care au luat la licenţă 10 pe linie dar şi între cei şase medici voluntari care au “deschis” SMURD-ul. “Prima operaţie ca mâna întâi am făcut-o în 1994, chiar de ziua mea, în 12 aprilie, la terminarea facultăţii aveam deja patru lucrări ştiinţifice la care colaborasem, eram apreciat”, zice Poruţiu. Şi cu toate acestea a făcut un pas în afara sistemului şi a ajuns director la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, care tocmai se înfiinţase. “Eram cel mai tânăr director din ţară. Următorul după mine, era cu 21 de ani mai mare”, povesteşte Poruţiu. “Şi totuşi de ce aţi acceptat această funcţie?”, îl chestionez eu. “Medicina trebuie să o faci din suflet. Dat fiind sistemul, era clar că ar fi trebuit să primesc plicul. Aşa că în loc să fac un lucru care îmi place dar pentru care urma să fiu mituit, am preferat să muncesc într-un sistem în care să nu fiu acuzat că îmi câştig existenţa”. Iar dilema a continuat. “Odată ajuns la Casa de Sănătate aveam două variante, să îmi fac treaba sau să mă mulez pe sistem, cu alte cuvinte să accept ofertele din Sănătate care au început să curgă gârlă”. Poruţiu a ales să îşi facă treaba. “De la nouă angajaţi, am ajuns la 104, am fost primul care am introdus calculatoare într-o instituţie publică, angajaţii din CJAS-ul au fost primii care şi-au primit salariile pe carduri”. Şi totuşi, Mihai Poruţiu n-a rămas. A ales un domeniu total diferit-construcţiile.

“Am început cu doi muncitori necalificaţi şi o lopată…”
…îşi aminteşte Poruţiu. “Şi totuşi de ce construcţii?zgândăr eu. “Ca să mă dau mare aş putea spune că am fost un vizionar”. Râde. “Nu, m-am gândit ce să fac să îmi câştig existenţa. Atunci am înfiinţat prima firmă de asigurări de sănătate, o alta de comisionari vamali, după care am intrat în construcţii. Stai să îţi povestesc una tare”. Mai soarbe o înghiţitură de ceai şi continuă: “Ştii, stâlpii ăia pe care se sprijină tavanul. Se numesc popi. Eu habar nu aveam. Vine la mine patronul unei firme cu care încheiasem contract să îmi spună de …popi. La care eu i-am replicat ceva de genul că popii vin la sfinţire la sfîrşitul construcţiei, nu la început”. Acum, Mihai Poruţiu conduce sau este acţionar la nouă firme, are 300 de angajaţi şi o cifră de afaceri de şase milioane de euro pe an. Şi o familie la care ţine cel mai mult pe lumea asta.

“Cel mai fericit sunt când îmi duc fiul dimineaţa, la grădiniţă…
…Chiar dacă mă aşteaptă o zi infernală, poveştile noastre de fiecare dimineaţă mă binedispun. Stai o clipă. E nevastă-mea”, zice oprind soneria telefonului care ne întrerupsese dialogul. “Da, mâine îmi botez fiul cel mic. Vezi? Aşa cum ziceam, cea mai mare greşeală ca om politic sau om de afaceri este să crezi că dacă îţi petreci timpul departe de familie, îl suplineşti la serviciu. 98% dintre cei aflaţi în această situaţie, atunci când trag linia regretă. Eu nu fac greşeala asta”.

Casetă
A pus umărul la “deschiderea” SMURD-ului, numărându-se printre primii şase medici voluntari. A luat zece pe linie la licenţă şi a fost cel mai tânăr inspector sanitar şi tot cel mai tânăr director al unei Case Judeţene de Asigurări de Sănătate. Conduce acum o afacere de succes în domeniul construcţiilor, deşi a început cu numai doi muncitori nacalificaţi şi o lopată. A fost consilier local şi acum este consilier judeţean, la o vârstă la care pentru mulţi porţile adminsitraţiei rămân închise.

Tuesday, November 25th, 2008 Uncategorized No Comments

Spital

“Avem o maşină fără carburator”
Director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, pe vremea în care sistemul abia făcea ochi, Mihai Poruţiu este convins că “tratamentul” vine din mediul privat

Reporter: Unde-i spitalul regional?
Mihai Poruţiu: Nimeni nu poate răspunde serios la această întrebare. Tot acest proiect a fost tratat neserios şi amatoricesc. Dacă întrebi pe oricine din lumea medicală n-ar şti să spună exact care este diferenţa dintre spitalul judeţean de urgenţă şi cel regional. La ora actuală este un mare talmeş-balmeş.

Reporter: Ni s-au promis 10 spitale. S-au cheltuit miliarde pentru studiile de fezabilitate, primăriile au scos din bugetele locale bani pentru terenuri. Ce se va întâmpla?
Mihai Poruţiu: Într-o ţară civilizată, cineva trebuie să răspundă pentru toate acestea.

Reporter: Cine?
Mihai Poruţiu: Cei care au declanşat aceste proceduri şi nu le-au dus la bun sfârşit. În fiecare localitate în care s-a propus construirea unui spital, sunt probleme. Sunt contestaţii la licitaţiile care s-au făcut, sunt suspiciuni mari faţă de modul în care s-au obţinut aceste lucrări. Când faci un astfel de program, de o asemenea anvergură naţională, trebuie să ai toate datele la îndemână. Au licitat spitalele, cu ce le construim? Nu există surse de de finanţare. Aşa că, putem să catalogăm un astfel de proiect altfel decât neserios? Nu.

Reporter: Au fost doar promisiuni?
Mihai Poruţiu: Când transformi un astfel de proiect într-un program pur electoral, şi pur bombastic de adunat voturi, demonstrat clar de faptul că atunci când n-ai putut să îl faci ai plecat din Tîrgu-Mureş şi te-au dus la Călăraşi, rezultatul nu poate să fie decât praf.

Reporter: Şi totuşi de spitale avem nevoie…
Mihai Poruţiu: Avem nevoie de spitale, dar nu de spitale magalomanice aşa cum era proiectat spitalul regional. Pe de altă parte, avem nevoie de proiecte de felul ăsta, dar nu realizate la modul pompieristic. Ai suficiente cadre pregătite de UMF care să îţi asigure personalul din viitoarele spitale? Ai suficienţi farmacişti, poţi să asiguri asistenţă calificată? Sunt întrebări fără răspuns în acest moment. Şi nu sunt singurele.

Reporter: Care-i soluţia?
Mihai Poruţiu: Programe pe termen lung realizate în colaborare cu toţi factorii implicaţi, începând cu Colegiul medicilor, al farmaciştilor, al rectorilor. Aceste structuri vor da viaţă spitalelor. Ai obţinut acceptul la nivel naţional, cobori la nivel judeţean şi apoi la nivelul autorităţilor locale.

Reporter: Cum poate fi “salvat” sistemul sanitar din România?
Mihai Poruţiu: Încurajarea sistemului privat de asigurări de sănătate este în mod cert cheia viitorului. În anii 90 am luat din Germania un sistem incomplet. Am luat asigurările sociale de stat, fără sistemul privat. E ca şi cum am avea o maşină fără carburator. Din păcate, toate guvernele au vorbit în Opoziţie de asigurări private de sănătate, pentru ca după ce au ajuns la Putere să uite să le mai promoveze. Astăzi spun că este obligatoru să avem asigurări private de sănătate şi acelaşi lucru îl voi spune şi din Parlament.

Casetă
„ În Occident, sistemul privat de asigurări de sănătate îl suplineşte pe cel de stat, la care
accesul este garantat. La fel trebuie să fie şi la noi. Companiile private vin şi spun: „ nu te mai duci să plăteşti de fiecare dată 100 de lei pentru o consultaţie. Plăteşti 100 de lei pe an şi îţi garantez 10 consultaţii”. Sistemul privat ar rezolva multe dintre problemele din Sănătate”.

Tags: ,

Tuesday, November 25th, 2008 Sănătate No Comments

Infrastructură

“Unde avem apă, n-avem drum, unde avem drum, n-avem gaz”
Om de afaceri cu experienţă, Mihai Poruţiu spune că nu suntem atât de proşti precum ne cred politicienii, dar avem nevoie de strategii pe care trebuie să le pună cap la cap cei care ne conduc

Reporter: Avem o ţară frumoasă, păcat că avem drumuri proaste. Suntem noi mai incompetenţi decât alţii, de nu reuşim să-i dăm de cap situaţiei ăsteia?
Mihai Poruţiu: Nu reuşim să o rezolvăm pentru că nu gândim lucrurile sistematic. De două luni de când sunt în Consiliul Judeţean, în ceea ce priveşte drumurile am văzut un singur lucru. Nu există o strategie pe termen scurt, mediu şi lung. Tot ceea ce facem la nivelul Consiliului Judeţean, iar eu am pledat împotriva acestui lucru, este să cârpim lucrurile şi problemele care apar.

Reporter: De ce?
Mihai Poruţiu: Am văzut că se poartă în Tîrgu-Mureş şi în judeţul Mureş organizaţii de tot felul care promovează tot felul de minuni şi în fruntea cărora se pun indivizi din vîrful administraţiei. Care indivizi mai apar aşa, ca să îi vadă lumea, pe la simpozioane şi festivaluri. Sigur că aceste asociaţii trebuie sprijinite, dar aceste asociaţii trebuie alcătuite din peroane care se pricep la asta, iar noi ca oameni de administraţie, ca politicieni, ca parlamentari trebuie să ne străduim să le punem la dispoziţie infrastructura de care au nevoie. Ei vor şti dupăaceea ce să facă. Nu trebuie să îi învăţăm noi pe oameni. Oamenii nu sunt atât de proşti pe cât credem noi, oamenii ştiu ce au de făcut, dar noi trebuie să le punem la dispoziţie mijloacele necesare.

Reporter: Aţi păţit-o vreodată din cauza drumurilor proaste?
Mihai Poruţiu: M-am gîndit ca om de afaceri să îmi deschid o pensiune agroturistică. Am apreciat că este o activitate de viitor în România, că există fonduri europene pentru astfel de afaceri. Am bătut judeţul Mureş un an de zile. N-am dat de infrastructură. Unde aveam apă, n-aveam drum, unde aveam drum n-aveam gaz, unde aveam gaz, n-aveam curent. Poate să fie ţara asta cât de frumoasă, până nu există infrastructură şi telecomunicaţii, nu va veni nimeni să investească. Acesta trebuie să fie rolul unei administraţii eficiente, a unei adminstraţii care să aibă în tot ceea ce face o anumită cursivitate şi o anumită predictibilitate. Aceste proiecte de infrastructură sunt viitorul.

Reporter: Cei mai mulţi dintre noi înjurăm primarul atunci când ne enervăm din cauza gopilor sau a conductelor. Cât din vină aparţine autorităţilor locale?
Mihai Poruţiu: Nu putem discuta despre o analiză pertinentă a vinii autorităţilor locale, atâta timp cât în Tîrgu-Mureş drumurile aparţin Primăriei iar conductele aparţin fiecărei regii în parte sau anumitor societăţi private. Ele niciodată nu vor reuşi să se interconecteze de asemenea manieră încât planurile lor de dezvoltare şi de investiţii să fie cursive corente şi sincronizate. Aşa că ne trezim că facem strada, după care vine cel de la Gaz că s-a spart conducta, altul vine şi spune “am uitat să pun un fir, n-am ce face, am şi eu un interes economic trebuie să duc un fir acolo ca omul să aibă Internet” şi iată că am făcut praf toată infrastructura. Nu mai trebuie ca aceste lucrări de infrastructură să se desfăşoare în afara cadrului creat de Consiliul local şi de către primar. Aşa e şi în Occident. E! şi abia în acel moment vom şti pe cine să arătăm cu degetul.

Casetă
“ Nu trebuie să îi învăţăm noi pe oameni. Oamenii nu sunt atât de proşti pe cât credem noi, oamenii ştiu ce au de făcut, dar noi trebuie să le punem la dispoziţie mijloacele necesare. Poate să fie ţara asta cât de frumoasă, până nu există infrastructură şi telecomunicaţii, nu va veni nimeni să investească”

Tags:

Tuesday, November 25th, 2008 Administraţie No Comments

Tîrgumureşeanule dragă

Vreau să fii calm, fericit şi mulţumit. Vreau să mergi relaxat la serviciu, să îţi parchezi maşina fără să fii obligat să te cocoţi pe trotuar. Mai vreau să fii sigur că puştiul tău nu-şi va pierde şcoala fiindcă cineva o revendică iar soluţia depinde de cei de la Bucureşti. La urma urmei vreau ce vrei şi tu: o viaţă mai bună, spitale adevărate, copii care să meargă la şcoală cu drag, politicieni care să nu te mai mintă în faţă şi să te ia drept fraier. Te-am enervat? Te înfurii gândindu-te că toate astea-s vise pentru proşti? Că despre toate ţi-au promis unii şi alţii marea cu sarea? Că ai fost păcălit, umilit, furat? Că votul tău s-a dus şi nu l-ai mai văzut? Că niciunul  nu ţi-a dat socoteală despre ce-a făcut acolo, în Parlament, cu pâinea şi cuţitul pe care tu i le-ai pus în mână? Gata! Chiar nu merită să te enervezi! Vrau să fii calm, fericit şi mulţumit. Şi pot să te fac să te simţi aşa.
Ştiu ce vorbesc!

Cu prietenie.
Mihai Poruţiu

Tags:

Învăţământ Rural

“Vreau să merg la şcoală,  cu o maşină din aia maxi, ca la oraş”

Aşa mi-a spus un ţânc pe care l-am întâlnit în faţa şcolii. De fapt a căminului cultural pe care cei de la Primărie îl transformaseră peste noapte în sală de curs. Puştiul  face zilnic cinci kilometri pe jos pînă la şcoală, încovoiat de un ghiozdan care pare  mai mare decât el. E zgribulit, dar nici în şcoala improvizată nu-i prea cald. În clasă, singura dealtfel, învaţă şi cei de clasa I, şi cei din a II-a dar şi a III-a şi a IV-a. La WC se duc afară, pe mâini se spală în lighean. D-na învăţătoare e pensionară, la fel ca mulţi dintre profesorii de la şcoala de peste deal. “Nu ştii, mai trece mult până vine maxi-ul ăla?”, mă trage de mânecă ţâncul.

Echipa PD-L ţine cu tine şi  va aduce în Învăţământ:
-egalitate de şanse
-investiţii în infrastructură
-motivaţie

Tags:

Wednesday, November 5th, 2008 Educaţie No Comments

Sănătate

“Mi-am cumpărat medicamentele cât am fost în spital,

la fel ca mai toţi colegii mei din salon”. Prietenul care mi-a povestit asta zice că medicii i-au salvat viaţa, dar în spital nu prea erau medicamente. Asistentele se plângeau că niciodată nu au tot ce le trebuie: ba le lipsesc trusele de prefuzii, ba nu au reactivi de nu ştiu de care pentru analize, ba dezinfectanţii sunt puţini. Bolnavii  însă, erau mulţi. Tare mulţi. Câte unul era “cazat” pe banchete improvizate, până când se elibera câte un pat.
“Ca să nu-ţi mai povestesc că trebuie să merg la control acum în Policlinică. Vai de capul meu. Stau ore întregi în faţa cabinetelor”. Omul mai zice că doctorii din policlinici au voie să facă un anumit număr de consultaţii, după care te reprogramează, plăteşti, sau dacă ai pile, te ia totuşi.

Echipa PD-L ţine cu tine şi  va aduce în Sănătate:
-politici de sănătate pe termen lung
-un sistem “curat”, fără pile, relaţii şi cunoştinţe
-motivaţie

Tags:

Wednesday, November 5th, 2008 Sănătate No Comments

Blogroll

 

November 2014
M T W T F S S
« Nov    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Archives