Și zeii se împușcă, nu-i așa ?

joi, ianuarie 29th, 2015 Uncategorized Niciun comentariu

Omul cu ochii-n patru

A terminat Medicina în timp ce lucra ca şofer pe camion, acum conduce o afacere prosperă în construcţii, dar se visează bucătar

“Am aranjat nişte vin de la Culpiu. Da. Pa,pa”. Pe Mihai Poruţiu, Mişu, cum îi spun cunoscuţii l-am “prins” cu o zi înainte de botezul mezinului familiei. Patrick Eduard are două luni, dar nu e singurul care va duce mai departe numele tatălui. Filip Eric, de patru ani şi zece luni îşi ia deja rolul în serios. “Cu ce să încep?”. Mişu Poruţiu nu aşteaptă nici răspunsul, nici întrebarea, soarbe o îngiţitură de ceai de fructe, şi se pune pe povestit.

“Femeile intră la magazinele de haine, bărbaţii la maşini, eu în magazinele gastronomice”
Hobby-ul meu este gastronomia am acasă ustensile de tot felul, zeci de mirodenii, cărţi de bucate, toată colecţia “Good food”, reviste din Grecia şi Italia pe care mi le traduc. Când mi-am făcut casa, totul s-a învârtit în jurul bucătăriei, să fie dotată şi cât mai utilă. De fiecare dată când mergem cu prietenii undeva, femeile intră la magazinele de haine, bărbaţii la maşini eu în magazinele gastronomice. Sâmbăta merg la piaţă, cumpăr legume şi carne. Întotdeauna folosesc numai carne proaspătă”. “Soţia vă împărtăşeşte pasiunea?” întrerup eu tirada mărturiilor. “A încercat odată să prepare ceva după o reţetă de la televizor. După ce am mâncat i-am spus că trebuie să schimbăm televizorul”. Râde. “Nici cu mine nu mi-e ruşine. Prima dată când am gătit paste, au venit şi socrii mei în vizită. După vreo şase luni, la un şpriţ, socru-meu mi-a mărturisit că mâncarea mea a fost de toată jena. Asta e”. Râde din nou. “Nu v-aţi gândit la un bussines în domeniu?”. “Ba da, visul meu este să îmi deschid o pensiune pe care să o conduc personal. Să fac de mâncare”.

“Eu n-am mai văzut şofer de camion care să citească Ţuţea”
Camionul. Ăsta e un capitol din povestea lui Poruţiu. “Prin 94, tata a ieşit la pensie. Lucra pe un camion la Industria Cărnii. Plecarea lui a coincis cu închiderea fabricii, aşa că au fost scoase o serie de utilaje la licitaţie. Printre ele şi camionul lui tata. L-am cumpărat. Întotdeauna am avut senzaţia că meseria de şofer, în ciuda faptului că este foarte greu, îţi dă sentimentul de om liber. Le fel era şi tata. Prefera să meargă în curse lungi decât să fie şoferul directorului. Se simţea constrâns. Din 97 am început să lucrez ca persoană fizică autorizată. Eu aveam toate funcţiile, eram şofer, mecanic, contabil. Eram şi student la medicină şi nu ştiu de ce, poate şi pentru că eram student, patronii mă preferau pe mine. Odată, în timp ce aşteptam să intru cu camionul la un combinat pe unde aveam treabă, l-am lăsat cu gura căscată pe dispecerul care ne dădea undă verde. “Doamne fereşte! N-am văzut niciodată şofer de camion care să citească Ţuţea”, mi-a spus el. “Da şofer de camion care să fie student la medicină aţi mai văzut? i-am replicat. Una peste alta, printre şoferi există o solidaritate de breaslă rar întâlnită”. “Nu se întâmplă acest lucru şi printre medici ?”, conduc eu discuţia spre un alt domeniu în care Mihai Poruţiu ştie ce spune.

“La medici există un instinct de apărare a castei”
…vine prompt replica, şi apoi explicaţia: “Cu cât oamenii sunt mai sofisticaţi cu atât sunt mai puţin solidari. Medicii sunt o castă, nu le permit profanilor să intre în ea, dar între ei s-ar răni”. Mihai Poruţiu a intrat în castă după ce a reuşit să fie şef de an, să se numere printre cei trei studenţi din generaţia sa care au luat la licenţă 10 pe linie dar şi între cei şase medici voluntari care au “deschis” SMURD-ul. “Prima operaţie ca mâna întâi am făcut-o în 1994, chiar de ziua mea, în 12 aprilie, la terminarea facultăţii aveam deja patru lucrări ştiinţifice la care colaborasem, eram apreciat”, zice Poruţiu. Şi cu toate acestea a făcut un pas în afara sistemului şi a ajuns director la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, care tocmai se înfiinţase. “Eram cel mai tânăr director din ţară. Următorul după mine, era cu 21 de ani mai mare”, povesteşte Poruţiu. “Şi totuşi de ce aţi acceptat această funcţie?”, îl chestionez eu. “Medicina trebuie să o faci din suflet. Dat fiind sistemul, era clar că ar fi trebuit să primesc plicul. Aşa că în loc să fac un lucru care îmi place dar pentru care urma să fiu mituit, am preferat să muncesc într-un sistem în care să nu fiu acuzat că îmi câştig existenţa”. Iar dilema a continuat. “Odată ajuns la Casa de Sănătate aveam două variante, să îmi fac treaba sau să mă mulez pe sistem, cu alte cuvinte să accept ofertele din Sănătate care au început să curgă gârlă”. Poruţiu a ales să îşi facă treaba. “De la nouă angajaţi, am ajuns la 104, am fost primul care am introdus calculatoare într-o instituţie publică, angajaţii din CJAS-ul au fost primii care şi-au primit salariile pe carduri”. Şi totuşi, Mihai Poruţiu n-a rămas. A ales un domeniu total diferit-construcţiile.

“Am început cu doi muncitori necalificaţi şi o lopată…”
…îşi aminteşte Poruţiu. “Şi totuşi de ce construcţii?zgândăr eu. “Ca să mă dau mare aş putea spune că am fost un vizionar”. Râde. “Nu, m-am gândit ce să fac să îmi câştig existenţa. Atunci am înfiinţat prima firmă de asigurări de sănătate, o alta de comisionari vamali, după care am intrat în construcţii. Stai să îţi povestesc una tare”. Mai soarbe o înghiţitură de ceai şi continuă: “Ştii, stâlpii ăia pe care se sprijină tavanul. Se numesc popi. Eu habar nu aveam. Vine la mine patronul unei firme cu care încheiasem contract să îmi spună de …popi. La care eu i-am replicat ceva de genul că popii vin la sfinţire la sfîrşitul construcţiei, nu la început”. Acum, Mihai Poruţiu conduce sau este acţionar la nouă firme, are 300 de angajaţi şi o cifră de afaceri de şase milioane de euro pe an. Şi o familie la care ţine cel mai mult pe lumea asta.

“Cel mai fericit sunt când îmi duc fiul dimineaţa, la grădiniţă…
…Chiar dacă mă aşteaptă o zi infernală, poveştile noastre de fiecare dimineaţă mă binedispun. Stai o clipă. E nevastă-mea”, zice oprind soneria telefonului care ne întrerupsese dialogul. “Da, mâine îmi botez fiul cel mic. Vezi? Aşa cum ziceam, cea mai mare greşeală ca om politic sau om de afaceri este să crezi că dacă îţi petreci timpul departe de familie, îl suplineşti la serviciu. 98% dintre cei aflaţi în această situaţie, atunci când trag linia regretă. Eu nu fac greşeala asta”.

Casetă
A pus umărul la “deschiderea” SMURD-ului, numărându-se printre primii şase medici voluntari. A luat zece pe linie la licenţă şi a fost cel mai tânăr inspector sanitar şi tot cel mai tânăr director al unei Case Judeţene de Asigurări de Sănătate. Conduce acum o afacere de succes în domeniul construcţiilor, deşi a început cu numai doi muncitori nacalificaţi şi o lopată. A fost consilier local şi acum este consilier judeţean, la o vârstă la care pentru mulţi porţile adminsitraţiei rămân închise.

marți, noiembrie 25th, 2008 Uncategorized Niciun comentariu

Infrastructură

“Unde avem apă, n-avem drum, unde avem drum, n-avem gaz”
Om de afaceri cu experienţă, Mihai Poruţiu spune că nu suntem atât de proşti precum ne cred politicienii, dar avem nevoie de strategii pe care trebuie să le pună cap la cap cei care ne conduc

Reporter: Avem o ţară frumoasă, păcat că avem drumuri proaste. Suntem noi mai incompetenţi decât alţii, de nu reuşim să-i dăm de cap situaţiei ăsteia?
Mihai Poruţiu: Nu reuşim să o rezolvăm pentru că nu gândim lucrurile sistematic. De două luni de când sunt în Consiliul Judeţean, în ceea ce priveşte drumurile am văzut un singur lucru. Nu există o strategie pe termen scurt, mediu şi lung. Tot ceea ce facem la nivelul Consiliului Judeţean, iar eu am pledat împotriva acestui lucru, este să cârpim lucrurile şi problemele care apar.

Reporter: De ce?
Mihai Poruţiu: Am văzut că se poartă în Tîrgu-Mureş şi în judeţul Mureş organizaţii de tot felul care promovează tot felul de minuni şi în fruntea cărora se pun indivizi din vîrful administraţiei. Care indivizi mai apar aşa, ca să îi vadă lumea, pe la simpozioane şi festivaluri. Sigur că aceste asociaţii trebuie sprijinite, dar aceste asociaţii trebuie alcătuite din peroane care se pricep la asta, iar noi ca oameni de administraţie, ca politicieni, ca parlamentari trebuie să ne străduim să le punem la dispoziţie infrastructura de care au nevoie. Ei vor şti dupăaceea ce să facă. Nu trebuie să îi învăţăm noi pe oameni. Oamenii nu sunt atât de proşti pe cât credem noi, oamenii ştiu ce au de făcut, dar noi trebuie să le punem la dispoziţie mijloacele necesare.

Reporter: Aţi păţit-o vreodată din cauza drumurilor proaste?
Mihai Poruţiu: M-am gîndit ca om de afaceri să îmi deschid o pensiune agroturistică. Am apreciat că este o activitate de viitor în România, că există fonduri europene pentru astfel de afaceri. Am bătut judeţul Mureş un an de zile. N-am dat de infrastructură. Unde aveam apă, n-aveam drum, unde aveam drum n-aveam gaz, unde aveam gaz, n-aveam curent. Poate să fie ţara asta cât de frumoasă, până nu există infrastructură şi telecomunicaţii, nu va veni nimeni să investească. Acesta trebuie să fie rolul unei administraţii eficiente, a unei adminstraţii care să aibă în tot ceea ce face o anumită cursivitate şi o anumită predictibilitate. Aceste proiecte de infrastructură sunt viitorul.

Reporter: Cei mai mulţi dintre noi înjurăm primarul atunci când ne enervăm din cauza gopilor sau a conductelor. Cât din vină aparţine autorităţilor locale?
Mihai Poruţiu: Nu putem discuta despre o analiză pertinentă a vinii autorităţilor locale, atâta timp cât în Tîrgu-Mureş drumurile aparţin Primăriei iar conductele aparţin fiecărei regii în parte sau anumitor societăţi private. Ele niciodată nu vor reuşi să se interconecteze de asemenea manieră încât planurile lor de dezvoltare şi de investiţii să fie cursive corente şi sincronizate. Aşa că ne trezim că facem strada, după care vine cel de la Gaz că s-a spart conducta, altul vine şi spune “am uitat să pun un fir, n-am ce face, am şi eu un interes economic trebuie să duc un fir acolo ca omul să aibă Internet” şi iată că am făcut praf toată infrastructura. Nu mai trebuie ca aceste lucrări de infrastructură să se desfăşoare în afara cadrului creat de Consiliul local şi de către primar. Aşa e şi în Occident. E! şi abia în acel moment vom şti pe cine să arătăm cu degetul.

Casetă
“ Nu trebuie să îi învăţăm noi pe oameni. Oamenii nu sunt atât de proşti pe cât credem noi, oamenii ştiu ce au de făcut, dar noi trebuie să le punem la dispoziţie mijloacele necesare. Poate să fie ţara asta cât de frumoasă, până nu există infrastructură şi telecomunicaţii, nu va veni nimeni să investească”

Tags:

marți, noiembrie 25th, 2008 Administraţie Niciun comentariu
aprilie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930